Maria-Eugenia OlaruTrecut-am prin vremuri înfiorați și tăcând pe strada cu Frica. Și piciorul ei, ostenit, izbitor înainte-napoi,
Maria-Eugenia OlaruPe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, și parul în vânt. Sunt pâinea cu sare și albul ștergar
Maria-Eugenia OlaruCât orașul Lacrima pruncilor făgăduiți tristeții. Înfrățiți în pîntecele mamelor,
Maria-Eugenia OlaruAtât de umil aerul memorând îmbrățișările lumii... Între un fir de iarbă și un fir de nisip
Maria-Eugenia OlaruCînd pâinea durerii o frîngi printre lacrimi oftând și cîntând bătrânele datini, ce zidesc dinlăuntruri iubirilor noi
Maria-Eugenia OlaruDimineața, în straie de Duminică, Îngerul șterge lacrimile din ferestre. Leagănul cerului albastru de fluturii nopții.
Maria-Eugenia OlaruCu gleznele frînte de-nlăcrimare stelară, îmblânzitoare de hăitași,
Maria-Eugenia OlaruUmblă luna pe străzi. Surâsul alb mușcă din trecut ca o garoafă albă întunerecul nopții.
Maria-Eugenia OlaruDoamnelor și Domnilor, de milioane de ani nu s-a schimbat nimic!
Maria-Eugenia OlaruGândul abur Însângerat de atâta pământ. Ninge până la stâncă -
Maria-Eugenia OlaruPas temător, mugur răvășit de furtună. Fi-va oare putere în el
Maria-Eugenia OlaruPâine ca o ninsoare ce tainic în inimi ne doare sărutul tău de limpede rouă.